CĂUTĂTOAREA DE EMOŢII

Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii într-un magazin de parfumuri și povești din zona veche a Bucureștilor.

De Diana-Florina Cosmin

Articol aparut in “Forbes”, 20 februarie 2012

Alexandra Paven a deschis magazinul Créateur 5 d’Émotions în martie 2008.

Abia instalat în calen­darele noastre, de anul 2012 atârnă deja, ca o piatră de moară, toate croni­cile unui sfârșit de lume anunţat. Specialiști de care n-a auzit nimeni vreodată, cititori în stele și tălmăcitori de scrieri maiașe, plus o întreagă gintă de așa-ziși clarvăză­tori recunoscuţi pentru acurateţea cu care prezic evenimentele de seamă ale omenirii, după ce ele s-au întâm­plat deja, cu toţii și-au dat întâlnire în mintea noastră, încercând să-și etaleze, pe taraba virtuală a ecranu­lui TV, toate pronosticurile sumbre pe care le-au putut născoci peste noapte. Oricât aș încerca să nu le iau în seamă, le-am simţit enervanta apăsare mai mult ca oricând într-o zi de februa­rie viscolit, pe când încercam să-mi păstrez echilibrul prin patinoarul natural de pe străzile Bucureștiului, pentru a ajunge la un interviu. Trecând pe lângă un chioșc cu radi­oul pornit, aud refrenul celei mai noi melodii Holograf, interpretată alături de soprana Angela Gheorghiu: ,,Nu mai e timp de nimic acum / Nu mai e timp să trăim, îţi spun...” Am dat din cap a aprobare. Chiar nu mai era timp de nimic, având în vedere că mă aflam deja cu cinci minute în întârziere, dar nu la punctuali­tatea mea se referea cântecul, ci la faptul că – sfârșitul lumii sau nu – cu toţii trecem prin viaţă setaţi pe pilot automat, singura emoţie capa­bilă să ne mai scoată din amorţeală fiind teama de a nu ajunge prea târziu la (încă) o întâlnire urgentă.

Foto: sorin stana

Am cotit imediat pe strada Doamnei și, intrând în spaţiul cu miros de vanilie, mirt și portocal, am avut nevoie de doar cinci minute pentru ca versurile lui Holograf să se topească în mintea mea într-o constatare ciudată, dar autentică: aici, printre parfumuri și bijuterii, parcă e... mai mult timp decât afară. Minutele trec mai domol, așa cum treceau probabil și în prăvălia străveche care stătea, între cele două războaie, pe locul unde se află astăzi Créateur 5 d’Émotions.

Paradoxul Bucureștiului vechi este că nu închiriezi doar spaţiul, ci iei în locaţie de gestiune și spiritul locului. Care, da, poate face timpul să treacă altfel. Încă nu mi-e clar dacă e doar spiritul de vină, însă lucru cert este că, de cinci ani,Alexandra Paven face aici comerţ cu obiecte exclusi­viste, pe care le dă la pachet cu lucruri mult mai puţin tangibile: parfumuri de nișă care vin la pachet cu emoţie, brăţări care vin cu mantre și o întreagă serie de obiecte de care te simţi atras pentru design și de care ajungi să te îndrăgostești pentru poveste. Deși are deja zeci de clienţi fideli, care își mărturisesc din șoaptă-n șoaptă fide­litatea faţă de magazin, Alexandra nu apare în reviste, nu-i poţi da întâl­nire la mondenităţi și nici nu-și vâră produsele sub ochii jurnaliștilor prin comunicate de presă cu titlu senzaţi­onal: ,,Cel mai nou”, ,,Cel mai scump”, ,,Singurul”, ,,Unicul”. ,,La noi lucru­rile trebuie să aibă o poveste, să fie descoperite singure de către cei care sunt dispuși și pregătiţi să le desco­pere”, îmi explică Alexandra, așezând pe raft o sticlă de parfum ,,1969” pentru care tocmai a făcut, pe loc, o reducere de 100 de lei unui adoles­cent venit să cumpere un cadou de aniversare pentru o prietenă. Vorbește repede și sare de la un gând la altul, din dorinţa de a-ţi prezenta cât mai multe dintre obiectele care o mișcă și în care și-a pus un pic (mai mult) din suflet. Mai ales ultima colecţie pe care a lansat-o în magazin și care are ca temă... îngerii. Un subiect care merge dincolo de stratul super­ficial al tendinţelor ,,Așa da”, ,,Așa nu”, într-un an în care, din teama de pronosticuri sumbre, din lipsă de timp sau din nevoia de redes­coperire, oamenii se întorc tot mai mult la spiritualitate și încropesc bilanţuri ad-hoc ale vieţilor lor. Sfârșitul lumii nu este decât sfârșitul unei para­digme de gândire, o reîntoarcere de la consumerism la spirituali­tate, cugetase unul dintre puţinii specialiști în Armageddon pe care binevoisem să-i iau în seamă.

Pe rafturile de sticlă din maga­zinul Alexandrei, mi-am reamintit brusc de el în timp ce măsuram, cu privirea, primul obiect din colecţia ,,Despre îngeri”: o brăţară semnată de creatoarea norvegiană BjØrg, inscrip­ţionată cu un citat din regizorul italian Luciano de Crescenzo: ,,Noi, oamenii, suntem îngeri cu o singură aripă, iar singurul mod de a zbura este îmbrăţișându-ne unul cu celălalt”.

CREAŢIE BJØRG: ,,Noi, oamenii, suntem îngeri cu o singură aripă, iar singurul mod de a zbura este de a ne îmbrăţișa unul cu celălalt”

La câteva rafturi distanţă zăresc parfumul ,,vinovat” de aroma de mirt, portocal și vanilie: ,,Battito d’ali” de la Profvmvm Roma, o esenţă care își propune, ca și numele, să sugereze foșnetul aripilor de înger care-și fac simţită prezenţa în jurul nostru. Nota de mirt pe care am simţit-o este cea care deschide parfumul, urmată fiind de aroma florilor de portocal, o idee de pudră de cacao și un amestec dulce și blând de vanilie și, din nou, de mirt. O încercare de a aduce ,,raiul pe pământ”, pe care Alexandra o face de cinci ani, de când a adus în premieră în București brandul Profvmvm Roma. Așa cum, tot pentru prima oară pe piaţă – deși n-a bătut toba –, a adus și Vlieger & Vandam, cu colecţia ,,Guar­dian Angel”, genţi cu pistoale sau cuţite în relief, ca declaraţie de inde­pendenţă atât faţă de răutate și pericol, cât și faţă de modul senzaţionalist în care media relatează cazurile de violenţă.

Battito d’ali de la Profvmvm Roma se inspiră din lumea diafană a îngerilor

,,E partea cea mai dark și gotică a colecţiei”, zâmbește Alexandra, ,,dar e și cea care te face să râzi.” În 2005, Muzeul de Artă Modernă de la New York (MOMA) includea o geantă Guar­dian Angel în expoziţia ,,Safe, Design Takes on Risk”, iar în 2006 tot un exemplar semnat Vlieger & Vandam își făcea loc în colecţia lor perma­nentă. Alexandra i-a descoperit ,,pur și simplu” – ca și pe ceilalţi creatori de nișă din magazinul ei. ,,Nu există reţetă, îi găsesc, îi atrag, ne întâlnim”, încearcă ea să explice modul cum descoperă lucruri pe care alţi oameni nici n-ar ști unde să înceapă să le caute. Stă de multe ori pe internet până la patru dimineaţa, deși a doua zi ceasul deșteptător sună, prompt, la nouă. ,,Încerc să găsesc lucruri cool, dar practice, lucruri care au un sens”, îmi povestește ea. ,,Un obiect cool este și o pereche de pantofi cu talpa din nuci, dar moda trebuie să fie funcţională și să aibă un preţ corect.” Ca să poţi face povestea produsului parte din povestea ta trebuie să te atașezi de el, să-l poţi purta, nu să te simţi sufocat de o linie mult prea avangardistă sau stridentă.

Multe dintre descoperirile Alexandrei vin de pe străduţele Pari­sului, unde ,,se pierde”, fără hartă, mașină sau cartelă de metrou, pur și simplu bătându-le la pas. De acolo își alege brandurile, nicidecum de la târguri, unde oamenii vin să caute, mereu, produsele care s-ar vinde cel mai repede. ,,Dacă alegi ce se vinde mai repede, acel ceva nu e un brand de nișă.” Un brand de nișă este, crede Alexandra, unul pentru care găsești din start zece oameni care să-l adore sau să-l urască suficient pentru a discuta despre el și a se grupa în tabere: ,,Chiar dacă nu-l adopţi, măcar nu te lasă indiferent”. În ziua de azi, când trecem cu toţii prin viaţă pe pilot automat, mărșăluind printre bran­duri și superoferte, ceva care să ne scoată din rutină e într-adevăr o mică minune. ,,Trebuie doar să le găsești”, punctează ea. Sunt românii pregătiţi pentru mixul dintre cool și spiritua­litate? ,,Lumea e pregătită să admire, să vadă”, crede Alexandra. Un început suficient de bun. Arunc din nou o privire lanţurilor semnate de Bjørg – ,,Je ne regrette rien” sau ,,Frankly my dear, I don’t give a damn” și observ un o cutie circulară în care tronează un inel ,,cu înger”. Cu înger la propriu: două aripi din argint – placate cu aur alb sau cu aur negru – îmbracă inelarul, în timp ce un inel subţire, din argint, se oprește undeva mai jos de buricele degetelor: aripile și aureola.

,,E o creatoare foarte controver­sată”, aud vocea Alexandrei peste umărul meu. Selda Okutan, autoarea inelelor cu înger, vine din Turcia și este renumită pentru bijuteriile sculp­turale cu figurine minuscule, unele dintre ele reprezentând personaje asexuate, sculptate... nud. O problemă care – în ciuda accentului pus pe asexualitate – rămâne o problemă pentru conservatorismul religios al Turciei. Cât de curând, Alexandra plănuiește o călătorie la Istanbul, pentru a tranșa cu Selda posibilitatea unei colaborări pentru o colecţie de îngeri păzitori. 72 la număr.

Interesul pentru subiect a venit de nicăieri, într-o perioadă când multe dintre obiectele de nișă pe care Alexandra le aducea în magazin se legau de această componentă. De la inelul cu aură al Seldei a venit ideea unei colecţii, pe care Alexandra vrea să i-o dea pe mână turcoaicei. ,,Iubesc lucrurile frumoase, dar sunt prea auto­critică atunci când vine vorba de ceva făcut de mine”, explică ea. ,,Poate e un semn că ar trebui să lucrez cu cineva.”

În Colecţia Angel a Seldei Okutan, ametiste și topaze susţin aripile din argint, placate cu aur alb sau negru

Un alt element care a venit ca un semn în toată povestea cu îngerii este lumâ­narea ,,Carmelite” de la Cire Trudon, legendara manufactură franceză. Dacă majoritatea lumânărilor parfumate din comerţ au un parfum simplu, unidi­mensional, ,,Carmelite” are o întreagă piramidă olfactivă care spune o poveste despre pacea sufletească, într-un amestec de portocală, trandafir, mușcată, mirodenii, iris, patchouli, santal și cedru de Virginia. Pe raftul de lângă ea se află un mănunchi de brăţări multicolore, de care atârnă plăcuţe mici, cu poveste: ,,Let it be”, ,,Slow Life” sau ,,Amour Toujours". Brăţările cu talisman semnate de crea­toarea belgiană Catherine Michiels și îndrăgite de vedete hollywoodiene precum Angelina Jolie, Brad Pitt și Johnny Depp se inspiră din călăto­riile prin întreaga lume, încercând să stabilească o conexiune între purtător și credinţa, sentimentele și idealu­rile sale.

Brăţara cu talisman ,,L’Ange” (îngerul), spre exemplu, este asociată cu dragostea necondiţionată, fără limite și prejudecăţi, având inscrip­ţionat pe spatele aripii exact acest mesaj: ,,Unconditional love”. ,,Eu în asta cred”, explică Alexandra, ,,în acest gen de bijuterii personale, care îţi dau șansa de a te autosugestiona, de a ţese o poveste a ta prin intermediul lor.” Obiecte care se încarcă, implicit, cu energia purtătorului și a căror mantră devine parte din acesta. ,,Se poartă lângă ceas”, îmi explică ea, răsucind brăţara în jurul încheieturii. ,,Când te uiţi disperat la cât e ora și calculezi cât ai întârziat, vezi plăcuţa și îţi aduci aminte de ceea ce contează cu adevărat pentru tine...” Mi-am amintit brusc de ,,Nu mai e timp”-ul meu zărind la încheietura Alexandrei un mult mai constructiv ,,Let it be”. Lasă lucrurile să se întâmple, nu le grăbi, nu le forţa, lasă-le să se descopere singure. ,,Func­ţionează”, recunoaște ea. ,,Mă ajută să trăiesc mai frumos și să-mi aduc aminte de ceea ce contează...” Aveam dreptate, așadar. În boutique-ul cu aer parizian de pe strada Doamnei timpul chiar trece altfel.

S-a spus că secolul XXI va fi reli­gios sau nu va fi deloc. S-a spus că 2012 este anul când vom fi spirituali sau nu vom mai fi deloc. Nu cred în extreme, nici în pronosticuri rostite pe ton grav, cu bandă de ,,senzaţional” pusă în colţul ecranului. Incursiunea în lumea Alexandrei Paven mi-a amintit că 2012 nu este neapărat anul Apoca­lipsei, ci anul unor noi începuturi, profund individuale și asumate. Este anul în care nu, chiar nu mai avem timp să amânăm lucrurile pe care ni le dorim, să ignorăm lucrurile pe care nu le-am spus deși ne-am fi dorit și să continuăm să păcălim, prin pretexte meșteșugite, visele al căror termen de împlinire l-am extins deja dincolo de limita acceptabilă. Nu mai avem timp nici să ne trecem cu vederea adevăratele aspiraţii și dorinţe. Și nu, asta nu pentru că ar veni sfârșitul lumii. Nicidecum. Ci pentru că a venit, în sfârșit, vremea ca, în loc să ne uităm cu înfrigurare la ceas, să privim puţin mai sus de cadranul lui, către lume, să rostim un ,,Let it be” în gând, ca pentru sine și... să ne aducem aminte de ceea ce contează.

GENŢILE VLIEGER & VANDAM FAC PARTE DIN COLECŢIA PERMANENTĂ A MUZEULUI DE ARTĂ MODERNĂ DIN NY